Vorbeam ieri cu o prietenă care mă tot bătea la cap cu minunata mea cucerire din noaptea de revelion. Că, vai, ce tare sunt eu că l-am agăţat pe cel mai mişto tip din parcare (a se citi: clubul de fiţe unde m-a prins anul nou). Şi eu tot încercam să-i explic că nu e vorba de nicio reuşită, ba, din contră, o altă ţeapă patetică. Păi să vă spun pe scurt cum stă treaba: am vorbit de vreo câteva ori cu domnul cu pricina şi, de la o conversaţie la alta starea lui se transforma de la mangă la varză şi apoi varză-mangă. Dar, în rest, tipul era simpatic. Făcuse pasiune pentru ciorăpeii mei cei sexoşi cu care mă pregătisem să întâmpin noul an. La plecare, dând să-l salut, tipul îmi cere numărul de telefon. Deşi nu sunt în agendele telefonice ale enşpe mii de masculi, sau poate tocmai de aceea, am consimţit să i-l dau. Gest care a uimit-o pe prietena mea (şi pe prietenele ei) pentru că domnişoarele se pare că salivau de mult după „marea mea cucerire”, fără sorţi de izbândă. Dar, cum sunt empatică din fire, am încercat să o conving pe drumul spre casă că nu e nici o realizare în a ţi se cere numărul de telefon de către un tip într-o puternică stare de alcolezare. Dovada: Mr nu m-a sunat. Nu zic că în prima zi. Nu m-a sunat. Punct. Sincer, nu sufăr prea tare, deşi o prospătură mergea, dar sunt uimită de amprenta pe care a lăsat-o întâmplarea în memoria amicelor mele. Auzi!, „e memorabilă faza cum ai reuşit tu să îl faci pe cel mai mişto tip de acolo să-ţi ceară telefonul”! Eu încă nu percutez la propoziţia de mai sus. Poate că e de vină pragmatismul meu prea rigid, poate că mi-am luat prea multe ţepe ca să mai pun botul la astfel de nimicuri sau poate, pur şi simplu neuronii mei refuză să facă sinapsele la astfel de chestiuni.
O sa te sune. Cind o sa dea peste numarul tau, cind o sa se trezeasca din betie, cind o sa se simta singur, cind o sa-l paraseasca blonda aia cu cracii lungi, cind n-o sa aiba cu cine sa bea o bere, cind o sa vrea sa mearga la balul gentlemanilor parosi sau pur si simplu, la batrinete, cind o sa simta nevoia ca cineva sa-i croseteze niste sosete de lina.
Deci nu dispera!
A! Inca ceva: sa-i crosetezi sosete cu degetzele!
my dear,
de crostetat nu mai stiu ca e mult de cand am trecut pe la orele de lucru manual, dar am luat niste lectii intensive de tuns de curand si ma gandeam sa exersez pe tine…
Cum sa incep ?
aaaa da. Draga Andra :) pot spune k sunt cititor fidel al blog-ului tau si dak acel nemer …. , homos…., glumeam, nu te-a sunat iti dau un sfat. Pune-ti nr. de telefon pe blog sa vezi dak o sa mai ai un minut liber sa faci si altceva decat sa vb la telefon.
Eu te voi suna primul si te voi intreba ” Ai dansat vreodata cu diavolul in lumina palida a lunii ?” dintr-un film foarte cunoscut e intrebarea dar nu mai stiu cum se numeste :))
O zi buna si cat mai multe post-uri.