PR-UL PRIN IMAGINE

Da, poate că sunt superficială. Şi probabil că v-am mai spus şi altă dată că pentru mine imaginea contează. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu nişte „cazuri” care mi-au readus în atenţia acest aspect.

Am cunoscut un make-up artist român care încearcă să-şi croiască drum în Los Angeles. Tipa, amică cu Anastasia Soare, povestea cum şi regina sprâncenelor a făcut şi cum şi ea trebuie să facă acum: şi anume cum PR-ul este esenţial în lumea aia. PR-ul în sens de acţiune, nu de persoană. Adică ieşitul mult la evenimente, la club, la întâlniri, socializatul, cu un look impecabil, care să îţi aducă astfel clienţi. Deci, dacă lucrezi în industria frumuseţii, indiferent de ramură, indiferent dacă eşti actor (şi aici tot o poveste de imagine este), make up artist, stilist, medic estetician, etc, este absolut obligatoriu să ai o imagine perfectă. Dacă eşti vânzătoare la supermarket, deşi un aspect îngrijit îţi aduce beneficii, nu e absolut obligatoriu să fii ca scoasă din cutie. Nu mă refer aici la curăţenie, care e de la sine înţeleasă, ci la investiţiile pe care le faci în aspectul tău: tunsoare, unghii, pantofi, etc.

Al doilea „caz” este cel al unei doctoriţe esteticiene, specializată în mod special pe faţă, care, deşti trecută de 35 arăta de 25 de ani, cu o faţă cât se poate de luminoasă, curată şi plăcută. Cum ar fi fost să dau peste cineva cu faţa lăsată, puncte negre şi cearcăne? Sincer, nu m-aş mai fi dus a doua oară. Deci da, eu consider că imaginea cuiva este cartea de vizită. Aşa cum nu dai credit unui nutriţionist gras (deşi se pare că imbecilitatea domneşte în România şi dacă eşti celebră, nu mai contează că trăieşti într-un yo-yo perpetuum, iar lumea continuă să te considere cea mai bună din ţară) sau unui antrenor de fitness cu burtă, aşa cum nu dai credit unei manichiuriste cu unghiile neîngrijite sau unui profesor care nu vorbeşte corect româneşte (deşi aici sunt atât de multe contra-exemple!…), şi nu mai zice nimeni că eşti superficial, cred că la fel ar trebui să fie mereu atunci când vorbim de impresia pe care o lasă cineva.

De ce credeţi că oamenii cu bani îşi etalează bogăţia prin maşini, ceasuri, genţi, haine exclusiviste? Probabil că mulţi din ei din snobism, dorinţa de epatare, dar cu siguranţă şi pentru a-şi demonstra statutul, pentru a prinde greutate. Eu nu cred în povestea patronului de la Ikea care se îmbracă ieftin şi merge cu autobuzul sau a altor astfel de oameni de afaceri extravaganţi. Eu cred în cel care îşi asumă statutul şi are grijă de el. Indiferent cu ce s-ar ocupa…