Am primit un mail din ăla educativ despre frica de a pierde diverse lucruri care de fapt nu-ţi folosesc la nimic. Despre cum ai putea trăi perfect fericit fără laptop, telefon sau pantofii de firmă ori crema de faţă. Şi m-am gândit dacă într-adevăr e aşa. Cât de fericită aş putea fi trăind practic ca în evul mediu sau chiar mai demult. Deşi în Antichitate, egiptencele se epilau şi îşi dădeau cu tot felul de pomezi… Şi am concluzionat că sigur nu aş putea. Cel puţin nu în societatea în care îmi duc activitatea zilnic. Poate că dacă aş fi trăi în comunitatea Amish, nu m-ar interesa perechea aia de pantofi cu toc de 12 din vitrină şi nici laptopul ăla drăguţ, cu model, pe care mi s-a pus acum pata. Pentru că acolo oricum am munci toţi în folosul comunităţii, aş avea casă by default şi mi-ar fi desemnat un soţ din oficiu.
Însă în Europa secolului XXI, trebuie să îmi fac relaţii ca să pot rezolva diverse chestii, trebuie să muncesc pentru a-mi lua o casă şi a avea cum să iau masa la serviciu ori acasă, dar trebuie şi să am o imagine potrivită pentru a atrage bărbatul care corespunde dorinţelor şi standardelor mele. Deci, da, sunt sclava societăţii. Însă ce poate să însemne libertatea în cazul ăsta? Pentru că oricât de potent financiar şi social ai fi, eşti sclavul averii şi statutului, chiar dacă îţi permiţi să pleci în vacanţă când ţi se scoală ţie.
Crâmpeiul de libertate la care pot să sper este, însă, pentru mine, exact cel dat de bunăstarea financiară. Dar nu aceea în care să muncesc întocmai ca un salahor, ci acela în care să am o rentă viageră :D şi să nu mai am grija producţiei materiale. Adică să am puterea de a mă dezvolta spiritual, de a călători şi a interacţiona cu oamenii, fără să îmi fac griji că trebuie să-mi plătesc asigurarea, impozitul la stat sau brânza aia scumpă la care poftesc alături de paharul de vin roşu parfumat. Să pot face totul doar pentru că aşa am chef în momentul respectiv, asta mi se pare adevărata libertate. Iar asta include şi cumpărarea perechii ăleia de pantofi din vitrină sau a laptopului ăla şic…
Însă în Europa secolului XXI, trebuie să îmi fac relaţii ca să pot rezolva diverse chestii, trebuie să muncesc pentru a-mi lua o casă şi a avea cum să iau masa la serviciu ori acasă, dar trebuie şi să am o imagine potrivită pentru a atrage bărbatul care corespunde dorinţelor şi standardelor mele. Deci, da, sunt sclava societăţii. Însă ce poate să însemne libertatea în cazul ăsta? Pentru că oricât de potent financiar şi social ai fi, eşti sclavul averii şi statutului, chiar dacă îţi permiţi să pleci în vacanţă când ţi se scoală ţie.
Crâmpeiul de libertate la care pot să sper este, însă, pentru mine, exact cel dat de bunăstarea financiară. Dar nu aceea în care să muncesc întocmai ca un salahor, ci acela în care să am o rentă viageră :D şi să nu mai am grija producţiei materiale. Adică să am puterea de a mă dezvolta spiritual, de a călători şi a interacţiona cu oamenii, fără să îmi fac griji că trebuie să-mi plătesc asigurarea, impozitul la stat sau brânza aia scumpă la care poftesc alături de paharul de vin roşu parfumat. Să pot face totul doar pentru că aşa am chef în momentul respectiv, asta mi se pare adevărata libertate. Iar asta include şi cumpărarea perechii ăleia de pantofi din vitrină sau a laptopului ăla şic…