Am ieşit aseară cu colegii din liceu. Întâlnirea a fost organizată de un coleg care e mare fan al barului Deja Vu de pe Magheru şi drept urmare ne-a adunat acolo. M-am dus cu maşina şi când am ajuns eram foarte însetată, aşa că am cerut şi eu o cola sau o apă sau ceva care să-mi potolească setea pe moment. Numai că m-am lovit de nesimţirea barmanului care a zis că în acea locaţie nu se servesc băuturi nealcoolice, în afară de cocktailurile fără alcool. Pur şi simplu nu a vrut să mă servească! Drept pentru care am plecat, mi-am luat o cola din Romană, am băut-o, m-am întors şi nu am mai comandat nimic toată seara de la muistul ăla!


Mda, cunosc sentimentul. Acelasi nesimtit cred ca m-a servit si pe mine. Barul e jos palaria, cu exceptia personalului. Eu unul nu mai calc acolo cel putin un an. Daca o sa-si bage proprietarii mintile in cap si-o sa isi angajeze oameni cu bun simt, poate o sa revin. Pana atunci, sunt alte locuri unde sa te simti binevenit si comfortabil. Fitele si bunul simt nu fac pereche din pacate…
Craciun fericit! Sa ai parte numai de bucurii si impliniri :)
hehe… multumesc! ai zis ca ma fentezi si-mi lasi urarea la postul asta, sarind peste ala cu bullshixmas… :)))))
Craciun fericit!