CE SĂ VIZITEZI ÎN IRAN: YAZD ȘI ALTE MICI OBIECTIVE

Zilele trecute, în excursia de o zi făcută la Phi Phi Island, am dat peste un cuplu liniștit de iranieni tineri, ocazie cu care 1. am aflat că protestele continuă și 2. mi-am dat seama ca mai sunt datoare cu ultimul episod din seria articolelor despre Iran. Așadar, Yazd și altele…

Yazd

Eu, personal, am amintiri neplăcute din acest oraș, deși hotelul în care am stat mi-a lăsat cele mai frumoase amintiri locative din Iran. Yazd este cunoscut și ca orașul turnurilor de vânt, construcții ingenioase pe care le găsești și în alte părți ale Orientului Mijlociu (eu am auzit prima oară de ele la Dubai – da, au și istorie în Emirate!), ce creează un skyline frumos.

O moschee, Jameh, la fel de impresionantă ca toate din Iran domină centrul vechi al orașului, separând străduțele întortochiate ale bazarului în două. Este un loc ce este dedicat turiștilor (de-ai lor sau de-ai altora), așa că este plin de restaurante, cafenele, roof-top-uri și magazine de suveniruri.

Ceea ce mi-a oferit, însă, cele mai proaste amintiri sunt oamenii. Este un oraș tradiționalist, plin de femei îmbrobodite și bărbați ce se uită cu ură la străini. Bărbați pofticioși în scârba lor față de femeile desfrânate occidentale, ce nu ratează nicio ocazie de a le molesta simbolic mai mult, pentru ca apoi să se căiască în cel mai penibil mod. Prima oară mi s-a întâmplat să fiu atinsă, parcă accidental, pe fund într-o zonă aglomerată a bazarului. Am considerat-o fix accident, având în vedere înghesuiala. Nu am fost apucată sau ciupită, ci doar „ștearsă”. Ceva mai târziu, însă, întorcându-mă la hotel cu o prietenă, un dobitoc pe bicicletă a venit și ne-a „șters” iarăși fundurile amândurora, iar când am început să îl înjurăm, pe limba noastră, dar ce mai conta, s-a întors să spună sorry-sorry. Văzându-l că se întoarce, am urlat că vom chema poliția (eram fix în fața hotelului) și a luat-o la sănătoasa. A doua zi, întregul grup, cu tot cu bărbați și ghid iranian eram într-o cofetărie, când o altă tipă din grup, a pățit fix același lucru, iar dobitocul a rămas pe loc în magazin. Tipa l-a informat pe ghid, care s-a dus să se ia de el pe limba lor, iar pofticiosul retardat a început să plângă la propriu că nu mai face și că își cere scuze. Concluzia noastră a fost că probabil de aia își și acoperă femeile așa, pentru că nu sunt în stare să se abțină ca niște oameni civilizați. Noroc că am stat puțin aici și în rest am petrecut timpul în orașe civilizate, cu iranieni ce își doresc să se elibereze de sub vălul ignoranței.

În Yazd, însă, am descoperit și ceva care mi-a plăcut foarte mult: cultul zoroastrian, ce în zilele noastre este răspândit pe o arie restrânsă, însă pentru Imperiul Persan de odinioară era religia de bază. Templele zoroastriene păstrează focul viu încă de pe vremea lui Zoroastru, după cum spune legenda. Faptele istorice atestă, însă, că anumite temple au câteva sute de ani de când preoții îmbrăcați în alb imaculat intră periodic și alimentează focul cu lemne. O muzică ritualică se aude din difuzoare, ce parcă te duce într-o transă pașnică și te îmbine la descoperirea profunzimilor lăuntrice. Practicile mortuare s-au schimbat odată cu vremurile și legile ce impun standarde de igienă, însă am vizitat și cimitirul Dakhemet, ce a funcționat până în urmă cu câteva zeci de ani după metoda tradițională de a lăsa cadavrele în vârful unui turn spre a fi redate eternității de către vulturi.

Tot în Yazd am asistat și la un spectacol de pahlavani. Este vorba de o formă de antrenament antică pe care luptătorii persani o practicau, care ulterior a devenit spor, dar și spectacol. Niște tipi mai mult durdulii și bătrâiori decât sportivi se adună într-un spațiu sub formă de dom, în care pute a transpirație crunt și fac o serie de mișcări îndrumați de incantațiile antrenorului care sună ca un muezin.

Un nou oraș, o nouă grădină. Dowat Abad Gardens, cu al său turn al vânturilor ce producea un sistem de aer condiționat în tot palatul, a fost și ea pe lista obiectivelor din Yazd.

Alte obiective de pe drum

Am străbătut 4000 km de la Nord la Sud și în periplurile noastre ne-am oprit pe drum să descoperim obiective interesante, pe care le-am încadrat la capitolul „și altele” doar pentru că sunt împrăștiate prin țară, nu pentru că nu merită atenție.

Fin Gardens este unul din ele. Cred că prima grădină tradițională iraniană pe care am vizitat-o. Simbol al bogăției într-o țară mai curând aridă, grădinile erau motiv de fală pentru nobilimea vremii și erau toate construite după aceleași principii, excelând fiecare în felul ei prin peisagistică și arhitectură. Toate erau compuse din vegetație luxuriantă, cu specii care mai de care mai interesante, bazine decorative cu apă și un pălățel, de regulă reședință de loisir a bogaților ce dețineau domeniul.

În Kashan, un orășel de provincie liniștit, am fost să vedem un hamam renovat, Sultan Amir Ahmad Bath House, ce are doar scop turistic. Ulterior am ajuns la unul și pentru o baie turcească (care se pare că de fapt e persană), însă experiența m-a lăsat rece. Scump și superficial, comparativ cu ceea ce mai trăisem în Turcia.

Satul Abayaneh este un sătuc pitoresc destinat aproape exclusiv triștilor. Puținii locuitori au mici afaceri pentru vizitatori, de la vândutul de suveniruri, la mâncarea făcută la ceaun pe marginea drumului. Locul este drăguț de vizitat așa, în treacăt. Kharanq este un alt sat, de data aceasta părăsit în urmă cu treizeci de ani, sat construit în roca argiloasă a locului. Catacombe întortochiate ce reprezentau locuințele sătenilor arată precum niște carii de mărimi colosale și desfășoară un peisaj rupt din filme.

Caravanseraiurile erau hanuri pe rutele comerciale în care negustorii cu ale lor cămile înnoptau. Asta înseamnă că erau construite cu porți largi și înalte, astfel încât să poată pătrunde caravana și să îți poți parca cămilele în față dormitorului. Acum, multe dintre ele au devenit hoteluri elegante sau bazaruri în centrele orașelor moderne. Într-un caravanserai autentic și bine renovat, Kouhpa, am ajuns și noi într-unul din drumurile noastre, pentru a vedea cum este. Am încercat să mă întorc în cele 1001 de nopți pentru a-mi imagina cum era locul pe atunci, dar cred că așa, elegant renovat, îmi place mai mult.

Lângă orășelul Meybod, ale cărui modele de covoare sunt faimoase și specifice doar lui, un fort din argilă se ridică semeț: Narin Qal’he.

Nu în ultimul rând, însă, ar trebui să menționez și una din zonele faimoase pentru culturile de șofran, Iranul fiind cel mai mare producător de șofran din lume. Nu era sezonul pentru el, însă în Naein totul este despre șofran, de la delicioasa înghețată cu șofran, la limonada cu șofran. Frumos ar fi să ajungeți acolo la sfârșit de octombrie, început de noiembrie, când se aștern covoarele lila de brândușe scumpe pe câmpii.