când îi chinuie talentul

ART MOOD

Duminică, atunci când am fost să văd Nymphomaniac, am fost la Cinema Studio, împreună cu o prietenă. Şi ea îmi spunea că în Germania, toate cinematografele solitare, cele care au cam fost sufocate de lanţurile din mall-uri, s-au reprofilat şi difuzează numai filme europene sau de artă. Şi mi s-a părut o chestie foarte cool. De fapt şi vizionarea filmului ăsta mi s-a părut atât de bine încadrată în peisajul micului cinematograf, încât totul era de acolo. Şi mi-a adus aminte şi de un moment din liceu când am fost într-o după-amiază la un cinematograf de pe bulevardul Elisabeta, o căzătură care acum nu mai există, unde am văzut „Pisica albă, pisica neagră”. Ei bine, cred că acel film a fost şi mai din peisaj cu locul decât cel de duminică. De fapt, la Studio nu e deloc o căzătură, doar că nu e spoiala şi panta de la mall.

Deci, povestea cu cinematografele nemţeşti, plus răsfoirea revistei Harper’s Bazaar de luna asta, care e destul de art-oriented, m-a băgat iar într-o stare artisticoasă. Am chef să mă hrănesc cu nişte acte artistice. Am mai spus-o, în repetate rânduri aici, că îmi place foarte mult arta contemporană. Cu filmele de artă sau europene nu sunt eu foarte prietenă. Decât atunci când mă loveşte. Cum ar fi acum. Nu sunt o adevărată consumatoare de artă. Nu ştiu cine ce mai produce, nu mă extaziez în faţa unui tablou, trec, îl observ preţ de câteva secunde şi merg mai departe. Nu mă plimb prin galerii de artă de la noi. Nici nu sunt ele prea multe, iar alea care sunt, expun un tip de artă care nu-mi place. Între impresionism, cubism şi tot ce se întâmpla în perioada aia şi ce se întâmplă acum în spiritul artiştilor tineri şi rebeli a fost o zonă artistică pe care eu nu o simt. Iar galeriile bucureştene nu au nici publicul, nici curajul şi mai ales nici cumpărătorii care să aducă în main stream o instalaţie artistică.

Deci nu mă pot declara o împătimită a artei. Dar mă apucă aşa, din când în când o astfel de nevoie. Şi mi se pare cool să poţi plonja în ceva modern, hip, dar totuşi intelectual. Piesele de teatru modern nu cred că mă vor prinde niciodată. Însă în această perioadă a mea de art mood aş vrea să am timp să merg mai mult la teatru, să studiez expoziţii şi albume de fotografie, să văd artă contemporană cu schepsis (în special instalaţii – da, sunt slăbiciunea mea!), să mă sui o săptămână în avioane şi să plutesc de la un muzeu de artă modernă la altul prin toată Europa. Eventual mai la primăvară, ca să îmi tihnească plimbările. Şi da, să văd filme europene sau de artă, într-un anturaj interesant, într-un spaţiu potrivit, alături de un pahar de cabernet sauvignon. Ba chiar aş organiza eu seri de astfel de filme, poate vara, pe o terasă…

Să fie artă!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close