nervozări

RĂUTĂŢI DESPRE VACANŢA ÎN ROMÂNIA

Ieri ameninţam că am diverse cârcoteli despre minunata noastră ţară locuită, din păcate…
Păi să începem cu o dovadă a proverbialei noastre slugărnicii, a prostiei şi a laşităţii. Ok, toată lumea depăşeşte viteza legală oriunde, indiferent dacă e în localitate sau în afara ei. Dar cum se anunţă câte o maşină de poliţie prin zonă, toţi devin mai catolici decât Papa. E absurd şi cât se poate de evident, noroc că poliţiştii sunt incapabili de astfel de fineţuri. Păi de ce dracului să mergi cu 40 în locuri cu limită de 50 sau cu 100-110 pe autostradă pe banda a doua când limita legală este de 130 doar pentru că ai văzut o maşină de poliţie lângă tine? Mă rog, poate sunt eu prea cârcotaşă…
Dar să trecem şi la mai grele.
După cum vă povesteam ieri, am fost la cetăţile dacice. Locul este superb şi are un potenţial turistic fantastic. Doar că doamna ministru se îmbracă ca o paparudă ce imită o păpuşă din vitrina prăfuită a unui magazin de artizanat şi vrea să mănânce gogoşi în Maramureş, în loc să îşi mişte curul înveşmântat în Gucci până în zonele care ar putea să îi aducă şi bani, nu doar haleală home made. Şi cine ştie, poate dacă are merge prin locurile astea, ar fi inspirată de spiritul sacru al dacilor şi ar i-ar fi revelate idei concrete de a dezvolta turismul într-o ţară care ar putea trăi liniştită numai din aşa ceva (chiar şi fără autostrăzi, dar măcar cu drumuri decente): Delta, litoralul plus vestigiile din zonă, nordul Moldovei, Vulcanii Noroioşi, Maramureşul, Săpânţa, Apusenii, Dunărea, deşertul din Oltenia, Castelul Huniazilor, Branul şi Peleşul, podgoriile, şi lista poate continua mult şi bine.
Dar să revenim la strămoşi. La Sarmisegetuza ajungi din satul Costeşti de lângă Orăştie, pe un drum forestier de 20 km. Drum forestier e mult spus. Mai curând nişte tranşee din care dacă scapi cu maşina întreagă, îţi faci o cruce mare cât tot muntele. Anul trecu, la România, te iubesc! a fost un reportaj extrem de elocvent despre cetatea nimănui, în urma căruia a şi fost dat jos din funcţie imberbul ministru al culturii, Paleologu. Noul ministru a venit, a vizitat şi măcar a dispus ridicarea unor blocuri de beton ce zăceau aproape de sanctuarul de la Sarmisegetuza din vreme lui Ceauşescu care trebuia să vină cu elicopterul până aici. Dar doar atât. În rest, câteva plăcuţe ruginite sunt tot ce găseşti la faţa locului. Şi un ghid din plăcere, pe care e bine să îl întâlneşti pentru că e o adevărată enciclopedie. Dar domnul Brilinsky face asta din pasiune, nu angajat de vreo autoritate. Pentru că până la urmă se pare că nicio instituţie a statului nu revendică acest monument. În vreme ce Efesul geme de turişti din toată lumea, ce Stonehenge e un punct despre care întregul glob a auzit, la Sarmisegetuza natura sufocă vechea cetate. Ghidul ne-a arătat cum o scară ce ducea în vale, probabil la aşezările omeneşti (pentru că se pare că aşa zisa cetate nu era decât un loc sacru şi poate palatul conducătorului, nicidecum oraş locuit), realizată din dale sculptate cu imagini ale cetăţii, este ascunsă bine sub tufele de brusture. Am vrut să ne apropiem, dar era efectiv imposibil. La fel se întâmplă cu toate împrejurimile platoului parţial decopertat de arheologii secolului trecut.
La Feţele Albe, povestea e şi mai dramatică. Aşa cum aţi văzut în poza de ieri, sub copaci şi buruieni, abia se mai văd câteva pietre care făcea parte din zidul aşezării.
Tot cum aţi văzut ieri, la Costeşti ţăranii îşi pasc vacile în mijlocul vestigiilor, drumul, deşi mult mai scurt, e la fel de anevoios iar semnalizarea şi mai deficitară, plus lipsa bunului ghid care să îţi mai povestească una-alta.
Să trecem însă şi la mai lumeştile părţi ale unui sejur în Românica.
Din păcate şi din fericire am văzut ce înseamnă turismul făcut de românul binevoitor şi atât şi străinul inteligent. Eu, mereu nemulţumita (aşa cum le place unora să zică despre mine) şi sclifosita (recunosc), trebuie să am condiţii optime de locuire undeva. Nu o să bat din picior ca o râzgâiată, dar nici nu o să mă declar mulţumită de orice. Tocmai de aceea, nu sunt adepta agroturismului, a sejururilor la pensiune, pentru că, până la urmă, la hotel (da, sunt şi citadină până în măduva ADN-ului), condiţiile sunt mult mai pe placul meu. Însă de data asta, am zis să încercăm şi o pensiune, cotată de altfel cu 3 margarete, adică destul de bine. Ghinion de neşansă, dar cu o noapte înainte stătusem tot într-o pensiune, să îi zicem aşa, dar de data aceasta ţinută de un neamţ. La Cund, relativ aproape de Sighişoara şi Mediaş, într-un sătuc de saşi, un neamţ get-beget a venit cu ani în urmă şi a lăsat viaţa zbuciumată de impresar artistic la Hamburg şi Londra pentru turismul rural din România. Valea Verde e un loc minunat. Eşti în mijlocul pustietăţii, ajungi pe un drum de ţară desprins din şosea, la capătul satului, pe un domeniu verde crud, cu bungalouri şi grădini, cu zone de recreere, fără semnal la telefon, dar cu net, cu lounge cu televizor, cu terenuri de sport, cu herghelie de cai şi cu o bucătărie divină. Şi asta pentru că neamţul nostru, domnul Jonas Schäfer, împreună cu soţia, se ocupă direct de mâncarea fusion şi buna desfăşurare a lucrurilor. E un loc minunat pe care îl recomand tuturor.
Nu o să fac antireclamă pensiunii din apropierea Sarmisegetuzei pentru că proprietara s-a purtat frumos cu noi, deşi complet pe dinafara acestui gen de business. Nu o să intru în amănunte, dar dau doar un exemplu amuzant. Am cerut la micul dejun un ceai. Vine o femeie cu ceaiurile şi o întreb din ce, luând cana şi mirosindu-l. Îmi zice că de plante, că nu ştie exact, de mai multe plante şi gălbenele parcă. El cam mirosea a sunătoare. Vine şi gazda şi o întreb de ce e ceaiul: de sunătoare şi glăbenele. Ok. Ceai-ceai nu aveţi? Cum adică ceai-ceai? Din frunze de ceai. Ceai negru, verde (cred că dacă îi mai ziceam şi alb, o băgam de tot în ceaţă). Ba da, dar aşa e la noi, totul natural. Vreţi ceai negru? Da, aş vrea nişte ceai negru că şi ăla e natural… Nu am mai continuat să îi spun că la ultimele analize nu sufeream nici de boli digestive sau ale vezicii ca să am nevoie de gălbenele, nici de depresie ca să îmi prindă bine sunătoarea (femeia are şi o farmacie în Orăştie, deci mă gândesc că ar fi trebuit să ştie măcar atâta lucru, că, din câte ştiu eu, farmacie poţi să ai doar dacă eşti farmacist). La polul opus, la Valea Verde, aveam un rastel cu o grămadă de tipuri de ceai, din care îmi puteam alege după placul inimii.
La pensiunea de aici toată mâncarea a fost proastă, şi cred că am mâncat pentru prima oară sau poate pentru a doua oară în viaţa mea carne de porc prăjită. Da, prăjită în ulei. Bleah! Bine, mâncat e mult spus. Pentru că dimineaţă, când am plecat, ne-a întrebat dacă să ne pregătească cina şi am întrebat ce e. Ne-a zis că vreo supă şi nişte friptură cu cartofi prăjiţi. Eu am zis că vreau friptură cu salată. Mama voia la fel, plus supă. Aşa că la cină, când am coborât, ne-a adus o supă de pui din care eu nu am mâncat şi un platou cu un malder de cartofi prăjiţi şi carne prăjită. Noroc că salata de varză a fost bună, dar extrem de mică. Cartofii, îmbibaţi bine de ulei, nici măcar nu erau făcuţi. Şi cum proviziile pe care le aveam la noi le mâncasem la prânz la cetate, m-am cam culcat cu foamea în gât…
Şi, din păcate, peste tot pe unde am mâncat zilele astea, la diverse terase, evident mai puţin la Valea Verde, totul a fost făcut în dorul lelii. Ba mâncare proastă, ba serviciul prost sau negândit, ba atmosferă aiurea. Vă vine să credeţi că vineri, la Sighişoara am plecat din patru restaurante pentru că nu aveau absolut nimic de mâncare pentru mama care ţinea post?
Şi uite aşa am concluzionat că ce minunată ar fi ţara asta dacă ar fi populată de străini. Sau măcar dacă are avea conducători germani, muncitori la fel, hotelieri cel puţin turci, medici de peste ocean şi tot aşa… Cred că ar fi un Babilon minunat!

2 Comments

  • Deci pe scurt Romania nu are drumuri, nu are cazare, nu are masa, noroc cu strainii care vin sa le faca bine pe toate.
    Perfect de acord cu conditiile de cazare, desi cerintele mele sunt poate si mai mici: dus cu apa calda si WC. Atat. Net pot sa mai fac pauza, chiar ar fi indicat.

  • Bună Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.