trend

SEARA MODEI

Miercuri seară a fost seara modei în Bucureşti pentru că au avut loc două evenimente importante pentru fashionul autohton. Pe de o parte, la Gaia Boutique Club, amica mea, Laura Lazăr, şi-a prezentat colecţia de toamnă-iarnă 2010-2011, Episod 1 – Nensha, iar pe de altă parte, la Hilton a avut loc o nouă reprezentaţie din seria Soirees de la mode, care a reunit 16 designeri de haine şi câţiva de accesorii.

Din păcate, cele două evenimente au avut loc aproximativ în acelaşi timp şi nu am reuşit să mă teleportez, aşa că l-am ales pe cel de al doilea pentru că eram implicată direct. Însă îmi pare rău că nu am văzut live cea mai recentă colecţie a Laurei, care nu se dezminte şi crează piese vestimentare de inspiraţie optzecistă, foarte colorate, chiar dacă sunt pentru sezonul rece, cu volumetrii interesante. Eu, o dependentă de culorile tari, apreciez foarte mult demersul ei. Felicitări!
Soirees de la mode a reunit, de această dată, mai multe nume necunoscute, proaspăt absolvenţi, nume care s-au făcut remarcate le festivalurile de modă din ţară şi câţiva designeri mai cunoscuţi. Fiecare creator a prezentat câte trei ţinute, în unle cazuri, accesorizate cu creaţiile altor designeri cu care aceştia au ales să colaboraze. Este şi cazul lui Iris Şerban care a ales să îşi împodobească rochiile cu piesele Mariei Filipescu.
Wilhelmina Arz
Vika Gorenco
Silvia şi Ana Negulescu
M12
Irina Ternaunciuc
George Neagu
Florin Dobre
Diana Nista
Cristhelen B
Claudia Castrase
Alina Ene
Alexandra Calafeteanu
Ada Buşcă

Mi-au plăcut ceva mai mult decât altele:

Anca Ciataras
Irina Covalcic
Iris Şerban şi Maria Filipescu

Şi poze din culise:

Modelele lui Iris, accesorizate de Maria

1 Comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.