profunde

ORDINE ŞI DISCIPLINĂ

Cu disciplina mai puţin, dar cu ordinea, sunt cam maniacă. De fapt, cu organizarea. Prietenele mele spun că sunt cea mai organizată persoană pe care o cunosc. Nu ştiu dacă este chiar aşa. Nu sunt un caz patologic. Doar că îmi place ca totul să fie pus într-o anumită formă, logică, accesibilă. Mai uit şi eu pe unde pun lucrurile, dar raza de căutare este mult mai mică pentru că mă ghidez după principiul logic al „unde l-aş fi putut pune atunci când l-am pus bine?”. Condimentele mi le ţin expuse în borcănele cu etichete pe un raft din bucătărie. Ceaiurile sunt un raft mai sus. Foi rupte de prin diferite reviste, sunt clasate pe categorii în dosare speciale. Cărţile din bibliotecă le am puse pe categorii. Fişierele din calculator sunt şi ele destul de ordonate. Mai urmează să îmi organizez puţin mailul de gmail cu toate funcţiile pe care mi le pune la dispoziţie şi mă pot declara mulţumită. Dar partea cea mai frumoasă a organizării mele o reprezintă listele. Îmi place să fac liste şi, şi mai mult, îmi place să bifez sau să tai chestiile de pe liste. Fac liste pentru cumpărături, pentru to-do-uri, pentru chestiile pe care vreau să le fac, pentru locurile pe care vreau să le vizitez. Iar sentimentul că ai mai bifat încă ceva de acolo, este cel mai tare. Când vezi că lista scade sub ochii tăi, tu creşti în proprii ochi, realizezi că nu ai stat degeaba. Chiar dacă ai bifat ştersul prafului sau cumpăratul cartofilor, se poate spune că nu ai făcut umbră pământului degeaba. Mi-a venit ideea asta de la un articol scris de Cristian Lupşa în Esquire-ul de mai (ştiu, sunt cam întârziată cu lecturile :D) care povestea exact despre acest subiect. Şi despre un prieten de-al lui care printre altele îşi făcea listele de nuntă. Am zis „listele” pentru că el avea două, ceea ce mi s-a părut foarte tare: cea cu acţiuni care depindeau strict de el şi cea cu acţiuni care îi implicau pe alţii. Mi s-a părut genială ideea, mai ales că frustrările provocate de neralizările cauzate de alţii nu se amestecă cu ce ai tu de făcut, nu sunt în acelaşi loc, măcar ştii o treabă: nu a fost din vina ta. Iar sentimentul de vinovăţie scade considerabil. Pentru că dacă o să vezi o listă înroşită de „nefăcute” printre care se mai strecoară şi câte un „cumpărat gps” sau „vizitat prietena din liceu”, parcă nu te mai trage aţa să deschizi agenda la pagina respectivă, pagină urâtă, meschină, mânjită, şi uite aşa pot să îţi scape din vedere anumite lucruri. Pentru că eu funcţionez foarte bine cu mica mea agendă, universul de celuloză şi mătase pe care îl port mereu în geantă. Iar dacă încerc să dau uitării câte ceva care nu a ieşit când sau cum trebuia, pe hârtie însă rămân urmele. Întocmai ca în povestirea cu uşa plină de cuie din manualul de cititre din clasele primare. Semnele rămân. Cel puţin până la următoarea razie prin agendă, moment în care rup toate paginile care nu mai conţin informaţii necesare. Pentru că, aşa cum v-am spus, îmi place ca toate lucrurile să aibă o ordine…

1 Comment

  • Poate ar trebui sa iti iei o agenda electronica :)

    Dragute articole, le-am citit cu placere.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close