ŢEPE BIO

Mai nou, se pare că succesul meu s-a extins la regnul animal. Mai bine zis la chestiile alea oribile şi mici care îţi intră pe unde nu te aştepţi. Aş vrea eu să zic că sunt dulce şi de aia trag toţi la mine, dar aş prefera să nu fie aşa. Acum câteva nopţi am avut o întâlnire la aşternut la ceas de seară cu o scârboşenie din aia de gândac de instalaţii, negru şi mare. Dormeam eu liniştită şi simt că mă gâdilă ceva la ureche. Dau cu mâna şi nu simt nimic. Îmi zic că o fi vreun puf de plop. Dar mă trezisem. Şi aşa cum eram, într-o zonă crepusculară a spiritului, aud un foşnit tot prin dreptul pernii. Mă ridic în fund precum un popândău, aprind lumina şi aştept. Şi iata-l în toată splendoarea sa, defilând pe perna mea. L-am omorât şi asta mi-a fost pe noaptea respectivă. Era abia cinci fără douăzeci. Când, într-un final, am reuşit să adorm, evident că am visat numai gândaci care mă năpădeau. Punem punct şi o luăm de la capăt. Evident, după ce mi-am garnisit camera cu dezinsectant. Repede-repede, drulăm, până când în dimineaţa relaxantă de zăcut la soare de duminică mă înţeapă o viespe. Frec cu sare imediat şi o las aşa. Totul bine şi frumos. Doar că ieri se umflă. Se înroşeşte, doare şi mă mănâncă. Aşa că dimineaţă mă înfiinţez la medicul de familie. Care, ce credeţi, mă îndoapă cu un întreg pomelnic de medicamente. Printre care şi antibiotic pe care refuz să îl iau. Păi ce, nu-s eu mai tare ca o viespe? Unii ar spune chiar că eu sunt viespea. Şi atunci, cum de şi-a atacat o surată?…