FORME FĂRĂ FOND

Parcă v-am mai spus despre sictirul care mă guvernează în ultima vreme. Nu ştiu dacă e mai bine aşa. Cred că până la urmă e doar o stare de suprafaţă, că în interiorul meu încă simt, deşi mă străduiesc să nu mai simt nimic. Tocmai ca să nu mai fiu afectată de mizeriile din jurul meu. Mă rog…

Vorbeam zilele trecute cu mama că dacă mi-aş permite financiar, cel puţin jumate din timp mi-aş petrece-o făcând tot felul de proceduri de îngrijire corporală. Şi includ aici mersul la sala, masaj, vacuum, electrostimulare si alte drăcii din astea de slăbit şi anticelulitice, tot felul de tratamente cosmetice, mani-pedi, etc. Dar de ce aş face-o? Ca să mă încadrez în nişte standarde, să plac. Bullshit! Dacă nu fac sport mai mult de o săptămână, mă simt aiurea fizic, îmi lipseşte. Dar dacă pun un kil în plus, mă simt aiurea psihic, din cauza presiunii sociale. Nu sunt grasă, dar nici bine conform standardelor actuale. M-a apucat însă dezgustul de tot chinul prin care trebuie să treci ca să placi. Eu semăn la conformaţia corpului cu bunică-mea, care nu a fost niciodată grasă. Şi nici slabă. Ci normală. Dar femeia asta mâncat cel puţin două feluri la o masă, mâncare moldovenească, deci nu tocmai salată de ruccola cu lămâie. Am momente în care regret că nu am trăit în alte vremuri când nu existau atâtea pretenţii în jurul tău. Mai ales ca femeie. Pentru că, deşi tendinţa de frichineală se îndreaptă şi în direcţia masculină, pentru un bărbat încă nu e atât de stigmatizant să ai burtă de la prea multă bere, să fii om de afaceri de succes care nu îi vede fruntea pizdei care i-o suge cu graţie, dar care îi vede fundul care nu trebuie să aibă urmă de gropiţă celulitică. Sunt sătulă de tot circul ăsta din jurul meu. Evident, asta nu înseamnă că azi nu mă voi mai duce la sală, că nu mă voi mai epila sau nu îmi voi mai boii faţa. Pentru că sunt conştientă de lumea în care trebuie să mă integrez.