DESPRE SALATE

Aşa, de vară. Aseară am fost la o cafenea şi am mâncat o salată grecească. Proastă. De aia m-am şi gândit să scriu acum despre acest subiect. Nu mă dau în vânt după mâncarea grecească. Dar arhicunoscutele tzatziki şi salata grecească îmi plac. Dacă am o varietate de salate interesante, nu o să aleg niciodată o astfel de salată banală la restaurant. Dar dacă nu prea am variante, mă rezum la ea. Salată grecească mai mănânc şi acasă. Dar, pentru mine un astfel de preparat înseamnă o combinaţie de roşii, castravete, ceapă roşie, măsline şi feta. Şi pentru wikipedia înseamnă tot acelaşi lucru. Doar că enciclopedia virtuală spune că frecvent la această bază se mai adaugă şi ardei, capere, anchois sau salată verde. Chestie pe care multe restaurante o practică frecvent. Doar că multe mai fac şi alte schimbări supărătoare: înlocuiesc delicioasa feta cu telemeaua autohtonă. Nu spun că nu e bună salata cu brânză neaoşă, dar las-o naibii cum e reţeta dacă tot o numeşti ca atare! Combinaţia de castravete şi ardei în salata grecească îmi displace. La fel cum nu îmi place să fie adăugată salată verde. În condiţiile în care tot felul de bucătăraşi de terasă încearcă să fie creativi acolo unde nu e cazul, spun, fără niciun fel de snobism, că cea mai bună salată grecească am mâncat-o într-un restaurant cu specific din Paris.