chestii-trestii

FINLANDIA S-A MUTAT LA PREDEAL

Momentul de publicitate: Finlandia rulz! Dar să fiu mai explicită, nu? FHM este într-o relaţie foarte bună cu Brown Forman, aka firma-mamă a Finlandia şi Jack Daniels, principalele mărci ale lor. Cred că relaţia noastră nu se bazează doar pe partea de afaceri, ci e şi datorită oamenilor minunaţi care lucrează acolo. Iar eu, la fiecare eveniment susţinut de ei (împreună cu agenţia care se ocupă de evenimentele lor, Wunderman), mă simt excelent. Gaşca e mişto! Chestie care s-a confirmat încă o dată în ultimele două zile, cât am fost la Finlandia Vodka Cup.
Să o luăm sistematic. Una bucată Andra a făcut parte din unu bucată juriu la concursul naţional de barmani Finlandia care s-a ţinut la Predeal. Aşa că o grămadă de lume, printre care 36 de barmani din toată ţara, s-a adunat la complexul hotelier Ursuleţul din Predeal şi la Office şi ne-am pus pe treabă. Adică muncă de degustător, respectiv de organizator sau participant şi, evident, de distracţie. Hotelul este genial, iar spa-ul din dotare este într-un mare fel! Şi, cum probabil vă aduceţi aminte că pentru mine vacanţa ideală la munte este la spa, vă închipuiţi cât de bine m-am simţit zilele astea în piscină, saună, hammam sau jacuzzi.

Competiţia de la Predeal se termină în seara asta cu semifinala, urmând ca mâine seară să fie finala la Bucureşti. Concurenţii au fost împărţiţi în patru echipe, iar eu am fost în juriu pentru două dintre ele. În total, am degustat 48 de cocktail-uri, unele de-a dreptul geniale.

Amfitrioana evenimentului a fost Gina Pistol, iar Raluca Sava, de la Euforia Tv a fost jurată împreună cu mine. Domnul din imagine este Andrei de la Brown Forman& BDG.

4 Comments

  • deci, foarte frumos din partea ta k ne impartasesti si noua, cititorilor cum te distrezi dar pozele cu bauturi chiar nu erau necesare. sunt la birou , am multa treaba si acum trebuie sa astept sa se usuce tastatura k am umplut-o de saliva :)))

  • eu am fost la Ursuletul in clasa a patra, adica acum 830 de ani… daca as fi stiut eu ca trece ginutza pe acolo… offff….

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close