celuloză

PĂCATUL ORIGINAR

anthony quinn

Păcatul Originar este autobiografia lui Anthony Quinn. Și este cartea pe care vi-o promiteam în textul despre Orașul Fetelor.

Mie îmi plac poveștile. Așa că de regulă aleg să îmi petrec serile cu un roman în mână în detrimentul cărților despre viețile reale ale oamenilor sau, Doamne Ferește!, cărți motivaționale. Însă pe aceasta o citise mama și mi-o recomandase, așa că am zis să îi dau o șansă, mai ales că fusesem informată că întreaga carte se desfășoară pe parcursul ședințelor de psihanaliză ale actorului.

Am mai citit cărți în care terapeuți își povestesc cazurile. Am mai citit cărți în cărți, dar modul în care este Păcatul Originar structurat nu l-am mai găsit până acum. Mai ales datorită autenticității faptelor. Sau poate că nu… Până la urmă cine știe cât de romanțat își spune povestea actorul mexican?

Da, pentru că este mexican. Cu un bunic irlandez, de unde și numele de Quinn.

Este o poveste seducătoare, emoționantă, care zugrăvește un tablou al începutului de secol 20 într-un Mexic ce avea granițele deschise spre America și apoi pe culoarele studiourilor de la Hollywood, în timp ce pătrunde în profunzimea sentimentelor unui bărbat al cărui unic vis este să fie primul.

Restul, e Păcat Originar.

1 Comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close