decadenţa gustului

BRIOȘE CU OREO

desert

Pe bune? Chiar a venit toamna? Bine, la cum era de frig dimineață când am deschis geamurile, cred că a venit chiar iarna… Așa că simt nevoia de dulcegării (gustoase). Și cu ocazia asta mi-am adus aminte că am rămas restantă cu niște brioșe cu Oreo pe care le-am pregătit acum ceva vreme, dar nu am apucat să le postez.

Sunt foarte ușor de făcut și sunt de efect atunci când muști din ele. Clar îți dai pe spate prietenii cu ele când te prezinți la vreo aniversare, brunch, picnic (iarna?!, mă rog…) sau o seară de băut prosecco și uitat la Sex and the City cu fetele (l-am reluat eu de curând și mă uimește cât de actual continuă să fie; mai puțin vestimentația).

Așadar:

Brioșe cu Oreo

INGREDIENTE

  • 175 g făină
  • 160 g zahăr
  • 50 g cacao
  • 2 ouă
  • 80 g unt topit
  • 150 ml lapte
  • 1 pliculeț praf de copt
  • 1 pachet Oreo
  • 1 tabletă ciocolată albă

PREPARARE

Se amestecă toate ingredientele, mai puțin Oreo și ciocolata. Bine, rețetele spun că în general se amestecă întâi ingredientele uscate și apoi se adaugă cele umede, dar vă spun sincer că eu le pun pe toate la un loc, cum îmi vin la mână, și amestec viguros. Ah, și să nu uităm de un vârf de sare, așa cum îi cade bine oricărei prăjituri.

Se pune câte un Oreo pe fundul formelor de brioșă (din silicon). Se toarnă compoziție până la jumătatea formei. Se pune în interior câte un cubuleț de ciocolată albă și apoi se acoperă cu restul de compoziție.

dulce

Se dau brioșele cu Oreo la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 15 minute.

Și cam atât. Dacă la serviți imediat, când sunt rupte sau mușcate, ciocolata albă se scurge delicios din ele. Dar asta nu înseamnă că nu sunt la fel de bune și reci.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close