niuzuri

A FOST UN IUNIE PLIN

world of instagram

La horoscop mi-a zis că luna iunie o să fie minunată, de relaxare. Nu a fost așa. Ba din contră. Însă pe de altă parte a fost o lună plină de evenimente, fie ele culinare sau nu.

Să începem cu mesele. Care au fost în felul următor.

Am ajuns pentru prima oară la restaurantul Diplomat din cadrul Clubului Diplomaților. Mai fusesem acolo la evenimente, dar nu avusesem niciodată ocazia să îi încerc meniul. Apoi a venit o masă pentru testare meniului de vară de la Funky Herăstrău. Beko m-a invitat într-un alt loc în care nu mai fusesem (bine, restaurantul are vreo lună jumate de la deschidere și am fost nevoită să îmi anulez rezervarea dintr-o seară): Noua, adică noua jucărie a lui Alex Petricean. Mi-a plăcut, mă mai duc. Următoarea oprire culinară a fost la deschiderea noului punct Gregorys din Băneasa Shopping City, care de fapt este pe galeria de la Carrefour, în caz că vă este poftă de o bougatsa. O nouă deschidere a avut loc la sfârșitul lunii. Sushi Room s-a relocat în Piața Dorobanți și cu ocazia asta a reunit câțiva fani de sushi și vin bun.

funky lounge

Un gin la Funky Lounge

Și dacă tot suntem la capitolul mâncat prin oraș, atunci putem mânca și acasă din oraș cu Uber Eats care a aniversat luna asta un an de existență pe piața românească. Și a mai fost și Festivalul Turcesc despre care v-am zis ieri, la care m-am răsfățat cu gozleme (pe care le iubesc de vreo 22 de ani, când am fost prima oară în Turcia), borek, baklavale și încă niște pornoșenii din astea. Și, o, da!, nu pot să uit de workshopul de caviar despre care v-am povestit deja.

Și mai este noul meniu de la Hard Rock Cafe, lansat cu surle și trâmbițe, eveniment la care nu doar că am participat, dar am și pus osul și zâmbetul la treabă.

Și acum să trecem la vinuri. Pentru că și Bachus a fost destul de prezent luna asta, pe care am început-o cu o degustare lejeră la Comtesse du Barry și am continuat-o imediat cu o degustare în orb la care am fost invitată de Vinul.ro pentru a stabili sortimente ce urmau să fie listate în Auchan. Și pentru că nu puteau rezista prea mult fără mine, cei de la Vinul.ro m-au invitat și la un festival de profil organizat de ei la Constanța: Vinul.ro și Bucate Dobrogene, despre care voi reveni cu povești foarte curând.

Într-una din zilele călduroase ale lunii am ajuns la o nouă tură de Făuritorii de Craft cu Silva și protagoniștii ei: Cristian Cismaru, Alex Dumitru și Adi Cărădeanu.

Nu sunt eu băutoare de cafea cu cofeină (se resimte corazon-ul), dar la Sonder, noua cafenea de specialitate se mai găsesc și alte minunății, deci am răspuns prezent la evenimentul de lansare a ei.

Printre toate acestea am tras o fugă și la Gay Pride din atât de multe motive.

gay pride bucharest

Sa fie curcubeu peste tot!

Și au mai fost petrecerile de reviste. Multe și frumoase. De la Marie Claire la OK Magazine și să nu uităm de Elle New Media Awards unde m-am aflat printre nominalizații la secțiunea food. Nu am câștigat, dar mă bucur nespus că cea care a plecat acasă cu trofeul este Prăjiturela, care îl merita pe deplin. Poate că la anul, însă, voi avea și eu de pe ce să șterg praful periodic și să strălucească în soarele amiezei. La Harpers Bazaar și Unica, însă, nu am reușit să mai ajung. Zău că îmi trebuie o clonă!

Închei desfășurarea de forțe cu conferința World of Instagram, la care am reușit în sfârșit să ajung după mai multe absențe și nu în ultimul rând, cum știți deja, una din petrecerile mele preferate din an: aniversarea Molecule F. Anul acesta au făcut 9 ani cu o petrecere restrânsă într-un loc spectaculos decorat. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi la anul! La mulți ani, Molecule F!

molecule f

La panoul uman de la petrecerea Molecule F m-am prezentat cu o ținută de la The Room Showroom.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close