decadenţa gustului

TOCANĂ DE VITĂ ȘI PORC CU BULETE DE PĂSTÂRNAC ȘI ALIRA FETEASCĂ NEAGRĂ

tocană de vită și porc

Se apropie două sărbători naționale în care chiar și cei mai cosmopoliți dintre români se întorc la origini și vor să mănânce ceva tradițional. Da, bineînțeles că avem fasolea cu ciolan de 1 Decembrie, dar mai avem și multe alte feluri gustoase. Eu am ales o tocană de vită și porc sau, cum mai este ea numită, tocană națională, căreia i-am dat un touch ceva mai actual și pe care am împerecheat-o cu o Fetească Neagră de la Alira, recolta din 2014, pe care o puteți prepara de Sfântul Andrei, că tot e zi liberă.

Tocană de vită și porc

INGREDIENTE:

  • 250 g pulpă de mânzat
  • 250 g ceafă de porc
  • 50 ml ulei
  • 2 cepe mari
  • 2 ardei grași
  • 1 conservă de roșii decojite
  • 1 lingură boia dulce
  • 1/4 lingură boia iute
  • sare, piper

PREPARARE

Carnea se taie bucăți cât pentru o înghițitură și se trag puțin în ulei, cât să prindă culoare și apoi se scot pe o farfurie. În același ulei se trage ceapa tocată joulien, până devine aurie. Se adaugă bucățile de carne. Ardeii tăiați și ei joulien se adaugă în cratiță, apoi roșiile din conservă, tăiate bucăți mari, și sosul lor.

Se asezonează cu boia dulce, boia iute, sare, piper și eu, pentru că aveam, am pus niște sare cu boia dulce (un amestec gata cumpărat).

tocană de vită și porc

Separat am pus niște apă la fiert și după ce am adăugat toate ingredientele în cratiță, am turnat apa fierbinte, cât să acopere tocana. Se pune capacul și se lasă la foc mic până fierbe carnea, aproximativ 45-60 minute. Când carnea a fiert, se transferă tocana în cuptor și se mai lasă jumătate de oră ca să scadă și să prindă un gust bogat.

Bulete de păstârnac

INGREDIENTE

  • 500 g păstârnac
  • 40 g unt
  • 1 ou
  • 100 g făină
  • 100 g pesmet panko
  • ulei pentru prăjire

PREPARARE

Păstârnacul se curăță de coajă și se taie bucăți mari. Se pune la fiert în aburi până devine moale. Se face piureu și se amestecă cu untul și un vârf de sare. Se formează buletele din lingură sau din mână și se dau 15 minute la congelator, puse pe hârtie de copt, pentru a se întări și a fi ușor de manevrat.

crochete de păstțrnac

Se scot și se dau prin făină, apoi prin oul bătut și apoi prin panko. Se prăjesc în baie de ulei până crusta devine aurie.

PONTURI

  • Eu am ales ceafa de porc pentru că are grăsime și este mai gustoasă.
  • Am prăjit bucățile de carne separat. Am început cu carnea de porc, pentru a „desface” grăsimea din ea și după ce am scos-o, am adăugat-o pe cea de vită, care, astfel, să se îmbibe cu grăsimea din cratiță.
  • Am ales ardei grași verzi pentru că mi se par mai gustoși.
  • Dacă nu găsiți pesmet panko, puteți să îl înlocuiți cu pesmet obișnuit, deși cel de tip panko este mai spectaculos.

M-am gândit să înlocuiesc clasicii cartofi serviți alături de o tocană de carne cu aceste bulete din păstârnac, care sunt mult mai spectaculoase și prin dulceața lor completează interesant profilul de gust al sosului și, în plus, dau textură mâncării, făcând dintr-un fel popular, unul de Sărbătoare. Iar ca totul să fie definitivat, am împerecheat această tocană de vită și porc cu un vin dintr-un soi național, Feteasca Neagră, alegerea mea fiind Feteasca Neagră de la Alira din 2014.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close