Bunătăți din 5' în 10' decadenţa gustului

PORC CU CEAPĂ ÎN STIL JAPONEZ

Colega de tocat ceapă (și plâns), Cristina Toth, autoarea blogului divainbucatarie.ro, m-a invitat să gătim împreună pentru proiectul ei, Gătesc cu prietenii, și m-a rugat să aleg o rețetă rapidă, în stilul celor care m-au consacrat. Așa că am ales o rețetă de porc cu ceapă în stil japonez. Rețeta am văzut-o undeva prin vreo emisiune de travel, nu mai știu a cui, dar știu că mi s-a părut interesantă și am încercat-o imediat atunci. Mi-a plăcut, deci am zis că e cazul să o repet. 

Înainte de a vă da pur și simplu rețeta, trebuie să fac câteva precizări. Nu prea multe:

  • Este o rețetă rapidă, dar ca să fie atât de rapidă, trebuie să tăiați feliile de carne destul de subțiri, ca să se facă imediat. De asemenea, e bine să le tăiați de dimensiunea unei îmbucături pentru că, fiind o rețetă japoneză, se mănâncă cu bețișoare. ;)
  • Nu vă zgârciți la ceapă pentru că ea este de fapt vedeta rețetei.
  • Am pus mai mult ulei la început pentru prăjirea cepei, dar pentru că mie nu îmi place mâncarea prea uleioasă, înainte să adaug carnea, am scurs din ulei.

Acestea fiind zise, iată rețeta:

Porc cu ceapă în stil japonez

INGREDIENTE (2 porții)

  • 350 g cotlet de porc
  • 2 cepe mari
  • ulei pentru prăjit
  • 2 cm ghimbir proaspăt
  • sare, piper, zahăr

PREPARARE: Am tăiat ceapa fâșii groase și am pus-o la prăjit în tigaie (wok) cu ulei. Între-timp am tăiat cotletul de porc în felii de aproximativ 1 cm grosime și apoi pe din două, ca să obțin bucăți gata de mâncat. Când ceapa s-a înmuiat, după vreo 7-8 minute, am scurs o parte din ulei, am adăugat carnea, cam o linguriță de sare și una de piper, plus o linguriță cu vârf de zahăr. Vreo 4 minute mai târziu, când s-a gătit și carnea, am adăugat ghimbirul pe care l-am ras între-timp și am stins focul.

Puteți să mâncați porția de porc cu ceapă în stil japonez simplu sau cu orez, ori fidea de orez.

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.