decadenţa gustului

CHIFTELUȚE DE MIEL ȘI PUI ÎN STIL IRANIAN

Cred că rețeta asta de chifteluțe de miel și pui mi-am notat-o de pe la televizor odată. La mine în notițe se numesc Chifteluțe din Tabriz.

Zilele trecute aveam poftă de ceva mai interesant de mâncat și m-am apucat să răsfoiesc, ocazie cu care am dat peste rețeta asta, care mi-a sunat bine când am citit-o. Are un mix de gusturi interesante, la care poate că nu m-aș fi gândit niciodată și tocmai de aia m-a făcut curioasă și m-am pus imediat pe gătit, mai ales că aveam aproape toate ingredientele în casă. Doar pentru carne am tras o fugă până la magazin. La magazinul de carne, pentru că la cel de decorațiuni, Meli Melo Deco, fusesem cu câteva zile înainte și îmi luasem câteva „jucării” frumoase rău.

Chifteluțe de miel și pui

INGREDIENTE (4 porții)

  • 250 g carne de miel tocată
  • 250 g carne de pui tocată
  • 2 lingurițe tarhon uscat (1/2 legătură proaspăt)
  • 120 g năut fiert
  • 2 cartofi medii
  • 2 linguri făină
  • 2 lingurițe curcumă
  • 1 vârf de cuțit șofran
  • 1 linguriță sare
  • ulei pentru prăjit

PREPARARE: Cartofii i-am fiert și pasat. Năutul din conservă, gata fiert, evident, l-am pasat și pe el. În rest, am amestecat toate ingredientele. Ah, era să uit! Ca șofranul să pătrundă mai bine în toată compoziția, l-am opărit un pic cu niște apă fierbinte, din cea în care am fiert cartofii. Odată ingredientele amestecate, am modelat chifteluțe și le-am prăjit în ulei.

PONT: Pentru varianta mai sănătoasă, puteți să le modelați și să le puneți la cuptor, așezate pe o hârtie de copt, ca să nu se lipească de tavă. O să dureze, însă, un pic mai mult.

BONUS: Pentru că nu voiam să pun alături de aceste chifteluțe de miel ceva cartofi, ar fi fost prea banal, am decis să fac o garnitură din roșii proaspete cu tarhon. Merge cam o roșie mare de persoană, tăiată cubulețe, pe care am amestecat-o cu niște tarhon murat, pe care îl am adus din Ardeal. Tarhonul murat este ușor acrișor și se completează bine cu roșiile, dar merge folosit și tarhon proaspăt, care are o notă mult mai fresh.

Ca idee, ies în jur de 5 chifteluțe de miel de persoană, de mărimea unei mingi de ping-pong.

Este o rețetă simplă și destul de rapidă, gata în 20-30 de minute, în funcție de cât de mare este vasul în care le prăjiți și, deci, câte ture intră. Altfel, prepararea în sine este foarte facilă, iar aroma – surprinzătoare.

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.