călătorii

MONKEY FOREST BALI ȘI ALTE IMPRESII

De ce am ales să plec în vacanță în Bali? Nu știu să vă spun exact. De ce am ales să încep poveștile de acolo cu Monkey Forest Bali, pot să vă spun. Am cele mai multe fotografii selecționate (care sunt, evident, foarte drăgălașe), așa că trebuia aproape o postare separată.

Nu știu dacă nu aș fi citit Eat. Pray. Love. dacă mi-aș mai fi dorit să ajung aici, deși vreau să cred că nu sunt una dintre acele femei fascinate de povestea scriitoarei care a găsit iubirea pe colinele Baliului. Nu, probabil cum a devenit o destinație la modă, aș fi aflat oricum mai multe despre ea și aș fi trecut-o pe lista de to do oricum. Cert este că anul trecut cam pe vremea asta, când am aflat despre retreat-ul Sunt un Copac, am zis că aceasta va fi următoarea mea destinație. Și m-am ținut de cuvânt.

Bali pe scurt

 Aeroportul

M-am mai lăudat pe aici că sunt faimoasă pentru nemulțumirea mea. Iată că iar aș putea să trec drept cârcotașă. Însă după Nepal, India și Thailanda, Asia nu mă mai impresionează așa de mult, deși continui să o ador. Deci nici Baliul nu m-a dat pe spate. Probabil că următoarea dată când voi fi impresionată de măreția ei va fi atunci când peisajul îmi va tăia respirația în munții Chinei sau când voi descoperi lumea de pe altă planetă a Japoniei. Până atunci, Bali este un fel de Nepal sau India, ca peisaj și atmosferă.

Am stat aproape o săptămână în zona Ubud-ului, un oraș amestecat, turistic, cu trase spectaculoase, ținute de occidentali, cu magazine de suveniruri și haine pe care balinezii nu și le permit, cu o piață locală alimentară la primele ore ale dimineții, care atunci când turiștii încep să facă ochi se transformă într-un bazar de suveniruri, cu împrejurimi de lanuri de orez și sate desprinse din imaginile National Geographic. Haosul în trefic este definitoriu pentru acest oraș și pentru întreaga insulă, din câte am înțeles, distanțe mici fiind parcurse în multe zeci de minute.

Ceea ce m-a impresionat, însă, cel mai tare pe insula indoneziană a fost estetica locului și preocuparea pentru ea. Fiecare casă are propriul templu hindus, un hinduism cu nuanțe locale, ba chiar atunci când începe să se construiască o casă, primul lucru se face templul, iar apoi începe șantierul real. Intrările în compound-uri (curtea cu complexul de construcții care formează gospodăria) sunt străjuite de porți spectaculoase, cu sculpturi migăloase, niște temple în sine. Obiectele decorative sunt superbe, iar mobilierul poate completa cu ușurință orice interior din lume. Așadar, pentru imaginea decorativă a Baliului m-aș întoarce acolo oricând.

Monkey Forest Bali

Dar dincolo de aceste impresii, să trecem la obiective. Așa că încep cu Monkey Forest Bali, o rezervație în mijlocul orașului Ubud, o grădină cu vegetație luxuriantă și foarte multe maimuțe. Când am întrebat cum de maimuțele nu părăsesc perimetrul încercuit cu gard al pădurii, răspunul a fost la fel de animist pe cât este întreaga populație de acolo: zeii le țin pe maimuțe în parc. Așa că nu îmi rămâne decât să le mulțumesc zeilor pentru că mi-au oferit ocazia de a mă delecta cu imaginea unora din animalele mele preferate.

Eu nu prea sunt fană a grădinilor zoologice din motive evidente pentru avida de libertate ce sunt, însă aici maimuțele erau libere, bine hrănite, jucăușe și chiar impertinente. Și mi-am dat seama încă o dată că atunci când o să fiu mare o să îmi iau o maimuțică pe post de pet. :D

Multe nu sunt de spus aici, vă las doar să vă delectați cu „fetele” și revin săptămâna viitoare cu restul obiectivelor turistice pe care le-am vizitat în Bali.

Atenție, urmează imagini cu conținut interzis minorilor! :)))

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.