decadenţa gustului

MACROU LA GRĂTAR CU SOS DE CORCODUȘE ȘI SALSA

Săptămâna trecută am participat la prezenarea noului bucătar-șef al hotelului Sheraton, ocazie cu care am mâncat un pește (la ei, biban de mare) cu sos de corcodușe. Mi-a plăcut așa de mult, încât am zis că neapărat trebuie să-l încerc și eu.

Câteva zile mai târziu am găsit la pescărie macrou proaspăt. V-am spus vreodată ce mult îmi place macroul? Ei bine, da. Este un pește cu personalitate. Cum vine asta? Adică este un pește cu gust distinct, este un pește gras și, dacă este bine gătit, mai ales cel proaspăt, poți obține niște preparate excelente cu el. Macroul afumat din magazine nu mă dă pe spate, dar cel proaspăt este ce trebuie!

Așadar, având peștele în pungă, nu am făcut decât să mai iau niște corcodușe verzi și să vin acasă ca să mă pun pe gătit. Nu este o rețetă complicată și nu necesită multe ustensile. Pe lângă acest macrou la grătar, însă, mai trebuia și o garnitură, așa că am optat pentru o salsa de tipul pico de gallo. Salsa înseamnă sos în spaniolă și este denumirea internațional cunoscută pentru sosurile mexicane în mod special. Iar ele, la rândul lor, sunt de mai multe feluri. Pico de gallo, adică ciocul de cocoș, este acel sos-sălățică în care legumele crude sunt tocate cubulețe mici, nu blendate.

Macrou la grătar cu sos de corcodușe și salsa

INGREDIENTE (2 porții) :

  • 2 bucăți macrou (proaspăt)
  • 1 kg corcodușe verzi
  • 1/4 ceapă
  • 1 cățel usturoi mici
  • 2 roșii medii
  • 1 castravete mare
  • 2 fire ceapă verde
  • 1/2 ardei iute
  • ulei de măsline
  • sare

PREPARARE:

Sosul de corcodușe: Se pun corcodușele la fiert în apă cu sare, ceapa și usturoiul și se lasă pe foc până se înmoaie bine. Se strecoară și se pasează prin sită, astfel încât se obține un piure. Dintr-un kilogram de corcodușe se obține cam jumătate de kilogram de piure. Nu o să îl folosiți pe tot, dar e așa de bun, încât o să vreți să îl puneți și peste alte mâncăruri. Îl puteți păstra în frigider într-un borcan închis etanș. Sosul, nu piureul. Dar să finalizăm și sosul. Piureul odată obținut se pune în blender cu 100 ml ulei de măsline și se „zbate” bine până se obține un sos, o emulsie, bună de tot pe care o mai puteți ajusta de sare după gust.

Salsa pico de gallo: Roșiile, castraveții și ardeiul iute se toacă cubulețe. Ceapa verde se toacă rondele. Se amestecă toate, se ajustează de sare și se stropește cu ulei de măsline după gust.

Macrou la grătar: Peștele filetat (puteți ruga la pescărie să vi-l taie) se pune pe grătarul încins cu pielea în jos și se sărează pe partea fără piele. Se lasă aproximativ 2 minute și se întoarce pentru încă un minut.

Și gata!

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.