călătorii decadenţa gustului Diverse Video

SINGAPORE STREET FOOD

Singaporele nu poate fi complet fără mâncarea stradală care, ghici ce!, nu prea e pe stradă! Așa că îmi închei această miniserie de călătorie cu Singapore street food.

Înainte să plec am vorbit cu prieteni care au mai fost pe acolo, mi-am făcut documentarea și mi-am stabilit câteva puncte importante, pe care era musai să le ating. Printre ele se număra bodega de mâncare stradală cu stea Michelin și unul din cele mai importante centre de mâncare. Plus câteva feluri de încercat.

Maxwell Food Center

Recunosc că alegerea hotelului în care am stat a depins și de zona culinară, fiind fix lângă hawker-ul Maxwell. Hawker-ul este modul în care există Singapore street food pentru că în oraș nu e voie să se comercializeze sau chair și să se consume mâncare pe stradă. Și nici gumă de mestecat (nici măcar nu există la vânzare). Așa că toate standurile de mâncare stradală au fost concentrate în piețe sau centre doar pentru așa ceva, iar Maxwell este unul din cele mai faimoase.

Zeci de standuri cu tot ce vrei, de la mâncare chinezească la cea indiană sau europeană, de la snaks-uri la feluri principale, de la fructe la deserturi și tot felul de băuturi, chiar găsești aici chestii pe toate gusturile. Am ajuns pe la prânz, destul de lihnită, după un zbor lung, dar și dornică să încerc de toate. După ce am reușit să rezerv o masă (îți lași pe ea de la geantă la un pachet de șervețele sau ce vrei – e un oraș foarte safe, plus că cel mai adesea o împarți cu alți înfometați), am pornit în cercetare. Nu am pozat chiar tot ce mi-am luat, dar în poza din deschidere puteți vedea o supă cu perișoare de pește și faimoasa laksa, o supă populară în Asia de Sudest. Am mai luat rojak, un alt fel popular în zonă, din legume, pe care ei îl consideră salată, deși e o mâncărică în toată regula. Nu m-a impresionat. Pe lângă alte prăjeli, deserturi și sucuri, mi-am pus în tavă și un hainanese chicken rice, după ce am stat la o coadă considerabilă (pe care o vedeți în video), la singurul stand cu atâta lume, pentru că era standul făcut faimos de Anthony Bourdain și Gordon Ramsey, Tian Tian Chincken Rice. Din tot ce am mâncat aici, laksa rămâne în top.

China Town

Rața Peking se impunea. Deși așa ceva găsim și pe la noi. Dar voiam una mai aproape de sursă. Apoi am încercat ceva ce se numește carrotcake și care nu are nicio legătură cu tortul de morcovi. Este tot o tocăniță dintr-un fel de găluște. Nimic spectaculos, dar interesant de bifat.

Tot aici se întâmplă și „restaurantul” cu stea Michelin ce servește mâncare stradală. Hong Kong Soya Sauce Chicken Rice and Noodle este localul ce servește pui cu diverse tipuri de tăieței  sau orez și diverse bucăți de porc tot așa, cu tăieței pe alese. Ai un meniu ca un tabel din excel, stai la o coadă considerabilă (cum altfel?! – vedeți în video), primești un bon de ordine și îți aștepți liniștit comanda pentru acolo sau pentru acasă. Puiul nu m-a impresionat, dar burta de porc a fost chiar bună. Deși, vedeți mai jos, nu a întrecut alte feluri.

În altă seară ne-am oprit la primul stand cu mâncare pe care l-am găsit unde, tronau frumos în galantar diverse organe afumate sau fierte: limbă de rață, inimi, gâturi, urechi de porc, limbă, chestii din astea. Ți le alegi, ți le taie pe loc și le mănânci ca pe semințe. Alături de un pahar de fresh de trestie de zahăr.

Ce mai are Singapore street food

Păi mai are ramen. Nu e neapărat mâncare stradală, dar sunt multe locante și standuri cu așa ceva. Deși nu e mare filosofie, e o supă cu tăieței în care pui tot felul de chestii, tot ce îți trece prin cap, nu am avut ocazia să mănânc ramen până acum, această mâncare aproape națională a japonezilor. Așa că mi-am exasperat compania când într-una din zile mi se pusese pata că eu vreau ramen și eram precum un vampir ieșit la vânătoare, cu nările și ochii în toate părțile.

Mai are și alte piețe de mâncare. Una din ele fix lângă hotelul în care am stat și unde, la standul unui korean, am mâncat cele mai bune mâncăruri de pe acolo. Mult mai gustoase decât burta bună de la Michelin.

Mai are și fructe maldăre, cu fructul pasiunii imens și delicios, din care nu mă mai puteam opri din mâncat.

Mai are și tot felul de patiserii pe la metrou și prin supermarketuri, din care unele minunate cu matcha (ceai verde) și cu pastă de fasole roșie (ceva tipic japonez).

Evident, dincolo de ceea ce e considerat mâncare stradală, Singaporele este plin de restaurante și baruri, unele absolut superbe, dar care nu au „aroma” locală pe care eu o căutam în acea parte a lumii.

…Și video-ul:

Cine a ratat celelalte povești despre Singapore, le găsiți aici și aici, iar cu Singapore street food termin seria din „Orașul Leului” și mă îmbarc spre destinața Bali.

1 Comment

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.