celuloză

CĂILE INIMII

O altă carte foarte bună și cu un titlu foarte prost… Căile inimii este una din multele cărți pe care le aveam în bibliotecă, adunate în ultimii 10 ani, și pe care nu apucasem să o citesc. E din colecția Eroscop, de la Editura Trei, și am zis că să văd ce e de capul ei, chiar dacă aparențele (titlul și coperta) nu mă atrăgeau.

Însă ce e dincolo de copertă chiar m-a atras. Povestea scrisă de Benoite Groult a fost și ecranizată cu un film pe care l-am căutat și l-am văzut și mi s-a părut excesiv de prost. În prezentarea cărții scria că a fost best-seller și în Franța și în Germania și că a fost publicată în 14 țări. Bine, asta nu e un etalon, că știm și exemple precum 50 Shades care este o non-capodoperă și totuși uite ce răsunătoare este…

Dar să revenim la povestea de iubire care se întâmplă pe parcursul unei vieți de om în Căile inimii. Cei doi se știu de mici, iar la începutul tinereții își descoperă pasiunea unul pentru celălalt, pasiune care ține ca în bancul ăla despre culmea fidelității (să ai aceeași amantă și la a treia soție), pentru tot restul vieții, el însurându-se cu alta și ea, la rândul ei, având un soț de care divorțează și apoi încă două relații de durată. Doar că relația lor nu a fost niciodată una completă, proveniți din medii total diferite, protagoniștii și-au furat dragostea prin hoteluri prin lume, acolo unde una-două săptămâni erau suficiente pentru a se bucura de sex pasional, fără a gusta prea mult din inconveniențele traiului în comun, având repere existențiale diferite.

Ediția inițială a cărții a fost publicată în 1988, iar acțiunea se petrece în jurul mijlocului secolului XX, într-o Franță încă cu prejudecăți. Ceea ce mi s-a părut interesant, este modul în care femeia se raporta la viață în perioada aia, la 30 de ani considerându-se deja bătrână și la 40 și un pic având impresia că viața ei s-a terminat. Știu că așa era și sunt nespus de încântată că trăiesc aceste vremuri în care o tipă de 45 de ani poate să fie încă piesă și mândră de asta.

Romanul Căile inimii e scris frumos, cu sensibilitate, fără a fi siropos, cu trăiri și emoții. Chiar este o carte care merită citită. Iar erotismul este unul foarte light, se vede că aparține acelei epoci în care Sade sau Miller erau apuși, iar noul val explicit încă nu se făcuse adorat.

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.