celuloză

DESPRE DRAGOSTE ȘI ALȚI DEMONI

Nu, nu o să mă aventurez într-o polemică despre dragoste și alți demoni că până la urmă nu știu dacă dragostea e un demon sau un înger sau o normalitate. Mai am ceva vieți de trăit până să îmi formez o opinie personală. Dar o să vă povestesc despre cartea pe care am citit-o în vacanță. Da, știu, vacanța a fost așa de mult timp în urmă… că nici nu mai știu unde am fost. Dar cartea o țin minte pentru că îmi propusesem să vi-o recomand și vouă.

Despre dragoste și alți demoni este un roman micuț de-al lui Gabriel Garcia Marquez, ușurel și frumos în același timp. Mi-a plăcut mult cum autorul, pe fondul unei acțiuni destul de sărăcăcioase la început, a dezvoltat poveștile de viață ale personajelor mai mult sau mai puțin implicate în acțiune. Cum valsa de la un subiect la altul, plutind și învăluindu-te.

După a doua jumătate, însă, acțiunea a început să prindă mai mult contur și a ajuns să îmi fie dragă. Cred că am mai spus-o pe aici, nu știu de ce, dar mereu mi-au plăcut poveștile de dragoste interzise, complicate, imorale. Nu sunt nici pe departe o romantică incurabilă, poate mai curând o romantică adrenalinică. Așa că povestea de dragoste mascată de demoni imaginari mi-a încântat sufletul în vacanță. Cursul acțiunii este oarecum firesc, trist, ca în viață și cu un final brutal. But hey, that’s life!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close