chestii-trestii

MIC DEJUN LA PAT

Îmi place în pat. Mult. Dar îmi place să dorm. Și da, să fac chestia aia (bine, aia se rezolvă și prin alte locuri, dar asta e altă discuție). Și nu mă refer aici la mâncat. Pentru că exact despre asta nu e vorba aici. Pentru că niciodată nu am înțeles conceptul de mic dejun la pat…

Abia mijesc ochii. Mă întind leneș. Îmi încovoiez trupul. Îmi plimb mâinile pe tot corpul, ca și când aș vrea să mă asigur că toate părțile sunt la locul lor. Și sunt! Privesc în jur. Abia mă dezmeticesc. Zâmbesc la camera inundată de razele soarelui. E frumos afară, ce bine! Și brusc, filmul ăsta în slow motion este întrerupt cu un zgomot din ăla de scârțâit-pârâit specific peliculelor. Cineva strică feng-shui-ul cu un gest drăgălaaaaaș… Vaaaaai, mi-ai adus micul dejun la pat! Ce drăguuuuț! Not!

Păi să o luăm așa: nici nu am deschis ochii bine, văd ușor prin ceață, corpul îmi este încă semi-amorțit și tu vrei să fiu capabilă să manevrez cu iscusință o tavă aflată într-un echilibru precar? Ca să nu mai spun că pe tava respectivă se află cel puțin un pahar cu niscavai lichid care are toate șansele să ajungă pe mine. Eu nu zic că e rău să fii udă dimineața, dar nu așa. Nu și așternutul și, mai rău, salteaua. Iar dacă lichidul ăla mai e și fierbinte… o plăcere! Buuun. Pe tavă mai există și alte chestii de porțelan, mă gândesc. Numai bune să le ciobesc când îmi dau cu stânga în dreapta. Cuțit? O, da! Unealta mea preferată. Dar nu la ora aia! Firmituri de la croissant? Ce bine, nu mi-am mai pătat de mult așternutul cu unt.

Și toate astea pe nespălate, că doar de aia ți se aduce micul dejun la pat, ca să nu te dai încă jos din el. Did I mention că sunt tare nesuferită înainte ca apa să îmi atingă trupul? Ei bine, da. Dimineața nu fac nimic, dar chiar nimic (da, da, nici aia) între momentul descris mai sus și fuga la baie pentru spălat. De acum, poți sta de vorbă cu mine. Dar nu mă îndopa ca pe o gâscă înainte de tăiere, pentru că o să măcăn ca una. Prima mea masă a zilei se întâmplă vreo două ore mai târziu, atunci când îmi place să mănânc așa cum se cuvine, pe o masă tare, pe care riscurile de accidentări sunt minime. Iar dacă masa este pe o terasă, atunci da, ăla este un mic dejun reușit.

Poate că sunt eu ciudată (ceea ce tot mai multe indicii mi-o confirmă, dar eu refuz să mă încred în ele), poate că sunt eu nesuferită (în opinia unora), poate că sunt eu mereu nemulțumită (brand-ul meu, se știe!), dar zău dacă înțeleg unde este noima să iei un mic dejun la pat! Poate îmi explicați voi.

2 Comments

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.