celuloză

HOTELUL DE PE ACOPERIȘUL LUMII

Am râs mult. Stăteam în metrou și râdeam de una singură citind. Hotelul de pe acoperișul lumii, de Alec Le Sueur este o carte de memorii foarte bine scrisă, cu umor, fluență și suficient de picturală.

Nu am fost în Tibet încă. Am văzut însă poze făcute de cei care au fost. Am mai văzut și pe la televizor una-alta. Am fost în Nepal și în mânăstiri tibetane transmutate acolo. Așa că mi-a fost cu ușurință să îmi imaginez tot ce povestea el acolo. Bine, scăzând cei 20 de ani care ne despart de momentul în care se întâmplau întâmplările povestite de cel ce a venit să făcă treabă în ospitalitatea tibetano-chineză, după modelul occidental.

Povestea e cam așa: chinezii au vrut să facă un hotel mare în Lhasa și au constatat că nu sunt capabili să îl conducă și organizeze. Așa că l-au dat în locație de gestiune către Hollyday Inn. Lanțul internațional și-a trimis acolo manageri occidentali care erau secondați de managerii chinezi. Alec Le Sueur este unul din ei, directorul de vânzări și marketing al hotelului tibetan. Entuziast, la început de carieră, el și toți ceilalți europeni se lovesc de cultura și sistemul local.

Povestea este savuroasă și, citind-o, te bucuri că locuiești și lucrezi chiar și în România. Nu o să vă spun mai multe despre carte pentru că trebuie citită. Dar o sa vă dau doar un exemplu de întâmplare amuzantă: când prima echipa managerială occidentală a ajuns la hotel, a fost întâmpinată de un peisaj alb complet. Și nu era zăpadă! Deși dotat cu un sistem de curățătorie extrem de performant pentru acel moment, angajații locali nu știau cum să îl opereze, așa că spălaseră TOATE așternuturile de mână și le întinseseră peste pajiștile din jurul hotelului pentru a le usca…

Mai vreți? Lasă că citiți voi!

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.