decadenţa gustului niuzuri

BUNĂTĂȚI DIN 5′ ÎN 10′

Azi e luni și nu e 1, dar nu mai aveam răbdare să aștept până pe 1 ca să lansez proiectul la care lucrez deja de câteva luni. Bunătăți din 5′ în 10′ este cel mai nou proiect al meu, în parteneriat cu câțiva prieteni și chilipepper.ro.

Cum s-a născut proiectul Bunătăți din 5′ în 10′

După ce ani la rândul m-am jucat de-a gătitul și toată lumea îmi spunea să fac mai mult decât să îmi hrănesc prietenii, cum ar fi să îmi deschid un restaurant sau să particip la Masterchef, acum m-am hotărât să îi ascult. Dar pentru că sunt căpoasă, nu am făcut-o așa cum mi-au zis uni-alții, ci așa cum am avut eu chef.

Ideea proiectului s-a născut, ca multe idei, dintr-o glumă. Un prieten mi-a propus să vin să îi gătesc la birou, că îi tot făceam poftă cu ce postam, iar el evident că nu avea chef și timp să le prepare. De la necesitatea de a găti ceva rapid și ușor a pornit toată povestea noastră și astfel a luat naștere seria de clipuri Bunătăți din 5′ în 10′.

Andra Ilias Bunatati din 5 in 10-5

Ce este Bunătăți din 5′ în 10′

Seria de clipuri reunite sub titulatura de Bunătăți din 5′ în 10′ se adresează pofticioșilor mereu pe fuga, celor care știu să gătească, dar nu au timp, celor care nu știu să gătească și s-au săturat de sandvișul cu cașcaval și șuncă, și tuturor celor care vor să aibă alternative rapide pentru mese gustoase.

Am reunit rețete care se pot prepara în 5, maximum 10 minute, de aici și numele, și care pot fi realizate în orice bucătărie, oricât de slab dotată, așa cum sunt cele de la birou. Dar și acasă. Rețetele sunt fie preluări din bucătăria internațională, adaptate tipicului seriei, fie rețete la care am ajuns eu când mă jucam cu ingredientele în bucătărie.

Am început deja să filmez la seria cu multe episoade. Nu știu încă unde mă voi opri cu numărul lor, dar lista de rețete e lungă deocamdată. Primele 5 episoade sunt deja online și de acum urmează ca în fiecare săptămână să mai prepar câte ceva bun, fie că e mâncare sărată sau desert. Oricum, rețetele sunt cam pe toate gusturile, și pentru vegani și pentru carnivori (și credeți-mă, echipa mea de lucru, plină de testosteron și mare amatoare de cărniță, este încântată de tot ce gustă).

Andra Ilias Bunatati din 5 in 10-3

Unde apar clipurile Bunătăți din 5′ în 10′

Păi peste tot. :) Adică am zis că să fie accesibile tuturor, așa că în primă fază le cocoț pe Youtube. De acolo ele apar atât pe siteul meu partener, chilipepper.ro, cât și aici, pe blog, în secțiunea video. Și dacă vă e lene să intrați pe Youtube, le găsiți și pe pagina de facebook Bunătăți din 5 în 10, unde vă invit acum să îmi dați like. Sau puteți pur și simplu să vă abonați la canalul de Youtube pentru a primi săptămânal noutățile. La mine pe Instagram toate preparatele seriei vor apărea sub hashtagul #BunatatiDin5in10, pe care mi-ar plăcea să îl folosiți și voi când reproduceți rețetele mele ca să văd și eu cum au ieșit.

Fotografiile astea simpatice de promo mi le-a făcut Cătălin Muntean, un fotograf cu care am lucrat foarte bine ani la rând și pe care vi-l recomand și vouă cu încredere. De filmarea și editarea clipurilor se ocupă Video One.

Hmmmm… ar mai fi ceva de zis? Cred că nu, în afară de POFTĂ BUNĂ! Și subscribe! :-p

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close