profunde

DE CE NE PIERDEM RESPECTUL DE SINE CÂND NE ÎNDRĂGOSTIM?

Citesc zilele astea un roman. Una din eroine (ce ciudat sună cuvântul ăsta, eroină, când vorbim despre o poveste!…) se îndrăgostește instant și dramatic de un tip care, până unde am ajuns eu, i-a tras o mare țeapă (mai încolo se pare că se întâmplă chestii). Ok, până aici, e exact ca în viața reală, deci nimic nou. Însă eu stau și mă întreb de ce din ceva ce ar trebui să fie așa minunat, cum e iubirea, ajungem la ceva atât de odios precum să ne pierdem respectul de sine?

Fata asta din carte își pierde jobul și ajunge pentru o perioadă cam lunatică atunci când iubitul de o noapte nu îi trimite scrisorile promise. Dar nu știu să existe în jurul meu, în viața reală, inclusiv eu, persoane care să nu se fi umilit din dragoste, care în disperarea unei iubiri neîmpărtășite să nu fi devenit patetici, să facă lucrui pe care cu mintea limpede nu le-ar fi făcut.

Oare de ce ne transformă dragostea ratată în monștri? De ce devenim niște cârpe uzate, pe care neavenitul/a să își șteargă bocancii cu care tocmai s-a întors din cocina în care uneori sălășluiește? De fapt, ce e și mai interesant, este cum majoritatea devine ca niște șacali ce au dat de adierea de hoit atunci când vede un om în suferință și devine și mai abitir. Învățam prin facultate de un experiment în care se demonstra cât de cruzi pot deveni oamenii atunci când li se dă puterea și permisiunea, și cred că în situația asta este fix la fel.

Recunosc că mi s-a întâmplat să mă amuz tacit atunci când am simțit că vreun tip s-a amorezat de mine, dar niciodată nu am avut plăcerea să îi fac rău sau să profit de el, mai ales că de regulă cu acești băieți nu am avut nicio poveste amoroasă care să se consume în vreun fel. Dar am văzut și femei, și mai ales bărbați, care dau dovadă de o cruzime colosală atunci când știu că cineva s-a îndrăgostit de ei. Iar bieții amărâți, în speranța de a câștiga într-un final aprecierea datorată sacrificiului dus la paroxism, ajung să devină patetici, niște oameni care în alte condiții aveau o coloană vertebrală consistentă. Ne pierdem respectul de sine în speranța de a câștiga respectul celuilalt. Cât de paradoxală e chestia asta?!

Foto: Mihaela Mureșanu

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.