niuzuri

CHEF’S DINNER CU CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU

Să încep cu ce e mai important: miercuri seară să nu vă faceți planuri pentru că chef Cătălin Scărlătescu gătește o masă specială la Chef’s Experience, începând cu ora 19:30, ocazie rară și bine de marcat de oricine se consideră un gurmand, dar nu numai. Acum, că am zis-o pe scurt, să vă spun și pe lung.

Despre Chef Cătălin Scărlătescu

Pe Cătălin, aka Chef Scărlătescu, îl știu de câțiva ani. În tot acest timp, nu am mâncat prea des chestii gătite acasă de el, dar de fiecare dată când a făcut-o, m-am cam lins pe degete. Pastele sunt cea mai la îndemână soluție atunci când ne adunăm mai mulți și prin creierii nopții ne apucă foamea la bucătar acasă. Pardon, la chef acasă! Dar nu vreți să știți cum a fost un pui la cuptor cu un banal piureu de cartofi cu ceapă verde prin el, la o masă de Crăciun. Sau o plachie de pește proaspăt scos din Marea Egee, gătit chiar pe barcă. Sau… dar mai bine mă potolesc, că e nou laptopul și deja salivez abundent pe tastatură…

Mă rog, ideea e că atunci când se pune pe gătit, o face al naibii de bine și ce iese din mâinile lui e chiar delicios. În plus, de când Masterchef-ul îi ocupa tot timpul, Cătălin nu mai e cantonat într-un singur loc, ci gătește la evenimente speciale, face consultanță și nu ai în fiecare zi ocazia să mănânci ce prepară el. Deci miercuri seară ar fi o ocazie numai bună pentru o astfel de experiență.

Despre Chef’s Dinner

Chef’s Experience este un restaurant dichisit de pe Calea Floreasca, unde periodic chefi cu renume țin câte o cină specială, cu meniu creat de ei doar pentru seara respectivă. Iar luna asta, mai exact săptămâna viitoare, miercuri, e rândul lui Cătălin Scărlătescu să prepare o serie de vreo 5 feluri, cu pește, rață, vită, desert și încă niște bunătățuri. Așa că vă invit să vă faceți rezervare, că altfel nu intrați, iar alte informații găsiți pe pagina evenimentului.

 

 

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close