călătorii

CE SĂ VIZITEZI LA SOVATA: LACUL URSU ȘI SALINA PRAID

ziceam zilele trecute cum mi-am petrecut weekend-ul la Danubius Health Spa Resort din Sovata. Doar că în afară de timpul petrecut la spa și în minunatele piscine, am mai ieșit și prin împrejurimi. Am dat o tură pe la Lacul Ursu din Sovata, chiar la poalele hotelului, și am tras o fugă până la Salina Praid. Așa că vă povestesc ce să vizitezi la Sovata.

Lacul Ursu

Din camera hotelului cocoțat pe deal vedeam o parte din lac. Din păcate, vremea nu a ținut cu mine și nu am prins deloc soare în cele două zile pe care le-am petrecut la Sovata, ca să iasă niște poze spectaculoase, colorate și strălucitoare. Dar chiar și așa, cu zile mohorâte, tot am dat o tură prin parcul care înconjoară Lacul Ursu, lacul principal. Spun asta pentru că în parc mai există încă niște ochiuri de apă, Lacul Aluniș și Lacul Roșu (și încă unele cu denumiri ale altor culori – la care nu am ajuns), mai mici, dar la fel de frumoase.

Până să vă povestesc despre particularitățile de la Lacul Ursu, vreau să vă spun despre ce a trezit în mine. Lacul e înconjurat de un parc, după cum ziceam, și o alee, cu pistă de bicicletă. Duminică dimineață, când m-am dus să fac pozele, era aproape pustiu și nu știu de ce și prin ce mecanism al minții mele, am ajuns să asociez atmosfera de aici cu cea din Central Park, din New York. Pentru câteva momente m-am simțit acolo, în zonele mai sălbatice ale parcului american (posibil că halucinam, de la aerul prea curat cu care nu sunt obișnuită). Și cred că vara, atmosfera e și mai plăcută. Dar probabil doar la primele ore ale dimineții, atunci când turiștii nu l-au invadat încă.

Lacul Ursu a dat faima stațiunii Sovata datorită apei sărate și a nămolului sapropelic din el. Aici, apa sărată, care atinge la fund aproape nivelul de concentrație al Mării Moarte, este acoperită de un strat de 10-15 cm de apă dulce, provenită din precipitații, care, având densitate diferită, nu se amestecă cu restul. Cu ocazia acestui minisejur am mai aflat și un termen nou: heliotermie. Adică apa dulce acționează ca o lupă, încălzind cu ajutorul soarelui apa sărată de la fund. Nămolul rezultat din lac e și el terapeutic. De fapt, e principalul element terapeutic din zonă pentru că are în compoziție substanțe organice secretate de o crustacee de apă sărată care aș putea spune că este această kale a crustaceelor, adică ridicată în slăvi de experți.

Nu era vreme de scăldat, așa că îi cred pe cuvânt pe reprezentanții hotelului care ne-au povestit că atunci când intri în apă, vara, este o diferență considerabilă de temperatură între cea de la nivelul umerilor și cea de la nivelul picioarelor.

Pe malul dinspre oraș al lacului este un ștrand, deținut tot de cei de la Danubius Health Spa Resort, care reprezintă atracția turistică numărul unu în sezonul cald pentru cei care vin aici doar pentru relaxare.

Salina Praid

La vreo 10 km distanță de Sovata este orașul (?) Praid. Și salina cu același nume. Dacă stau și mă gândesc bine, nu am mai fost într-o salină de când eram destul de mică și una din cele mai puternice amintiri este cea legată de liftul complet horror care te cobora la Slănic Prahova. La Praid, însă, intri frumos, cu autobuzul.

salina praid 1

După cum ziceam, nu am mai fost de multă vreme prin saline, deci nu mai știu cum stau cu dimensiunile, așa că nu pot să vă spun dacă asta e mare sau nu. Sinceră să fiu, mie mi s-a părut cam micuță… dar cine sunt eu să o judec?… Ce mi-a plăcut, însă, e că are un circuit de aventură pe care poți să te cațări. Și deși nu e foarte mare, e spațioasă, chiar nu am simțit presiunea claustrofobiei. Dar în rest, nu prea ai ce face acolo. Bine, dacă ești ca grupul băieților veniți în cantonament, cred, care făceau ture de alergat și exerciții la sol, ca să profite la maximum de aerosoli, atunci e o treabă. Dar dacă nu, în 10 minute mergând lejer și benoclându-te pe ici, pe colo, ai cam terminat-o.

salina praid 2

Și după ce autobuzul de scoate din nou în stradă, poți să iei la pas magazinele de suveniruri pline de sare, din apropiere. Apropo, intrarea la salină este 25 lei. Asta în caz că aveți drum pe acolo în viitorul apropiat. Revenind la magazine, pe lângă multele prostii și chinezisme și magneți, găsiți și multă sare terapeutică, amestecată cu diverse ierburi și uleiuri, pentru băi relaxante (n-am cadă…) și tratarea unor afecțiuni. Însă foodie-ul din mine a fost profund dezamăgit: cum să nu exploatezi tu, comerciant de sare, latura gourmet a acestui fantastic aliment?! Am tot căutat sare cu diverse, sare mai altfel. Am găsit în câteva magazine sarea unui producător din învecinatul Korond (cunoscut pentru ceramica pictată), amestecată cu banale ierburi aromatice (cimbru, mărar), boia dulce, piper sau afumată. Și atât. Cum doar atât? Pe bune! Sare și piper îmi pun și eu singură în mâncare, în proporțiile agreate de mine. Dar na, nu suntem la marginea vreunei mine de sare din Provance, să îmi cumpăr sare cu lavandă… Așa că am plecat acasă doar cu un tub de sare afumată și unul de sare cu boia dulce.

Ideea e că dacă ajungeți în Sovata, Lacul Ursu și Salina Praid sunt niște modalități de a-ți umple timpul între două sesiuni de relaxare la spa sau la tratamente.

1 Comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close