celuloză

CIMITIRUL

Am ezitat să citesc romanul Cimitirul de Adrian Teleşpan din simplul motiv că a fost mult prea lăudat şi scos în faţă. Prin primăvară, unde te uitai, unde te întorceai, toată hipsterimea citea cartea asta, toată media vorbea despre ea. Şi am avut o oarecare aversiune din acest motiv. Numai că de curând, o prietenă care primise cartea de ziua ei, mi-a povestit despre ce e vorba şi mi-a recomandat-o cu încredere şi foarte amuzată. Aşa că de data asta m-am lăsat convinsă, având recomandări din surse sigure.

cimitirulFaza e în felul următor: cartea e mult mai bună decât mă aşteptam şi nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme să rezonez aşa de tare cu un personaj. Nu o să vă mai povestesc şi eu despre ce e vorba în carte, că tocmai ce zisei mai sus cum a fost o avalanşă de recenzii acum câteva luni. Dar o să vă spun că e scrisă într-un limbaj extrem de colocvial şi că ceea ce mi-a plăcut cel mai mult au fost pasajele de filosofie urbană pe care le inserează prin desfăşurarea acţiunii. Este o filosofare de blog sau de doi prieteni care stau la un pahar de vin şi pun lumea la cale, adică nimic greoi, dar totuşi suficient de profund. Pune bine problema tipul!

Aşa că, deşi nu îmi place să fiu ca toţi ceilalţi, de data asta mă văd nevoită să fac acelaşi lucru: să vă recomand cartea! A nu fi citită, însă, de pudibonzi, homofobi  şi mame vitriolate de prea multe „pula mea” în propoziţie.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close